Timp de citire: 3 min si 45 sec.
Primul dusman al zambetelor din Romania este “frica de dentist”. Am constatat-o de curand, ca urmare a unui sondaj efectuat pe cateva sute de pacienti. Desi ne asteptam ca motivele pentru care oamenii amana sa ajunga la dentist, sa fie preturile prea mari (acest aspect clasandu-se abia pe locul patru in topul motivatiilor), sau lipsa educatiei privind preventia, rezultatele spun clar:
Am incercat sa aflam de ce? Peste 70% dintre cei cu care am discutat, au invocat traume din copilarie, majoritatea de la cabinetele stomatologice ale scolilor sau ale policlinicilor de stat, si culmea, majoritatea de acum peste 20 de ani. Circa 23% au spus ca au mers la stomatolog cu dureri de dinti si au asociat starea aceea de disconfort cu prezenta in cabinet, alaturi de medicul stomatolog, desi tratamentul in sine nu i-a durut. 3% au raspuns ca nu suporta instrumente in gura si au teroarea ca li se va intampla ceva rau, in orice moment.
Dintre cei cu care am vorbit, 1% au spus ca se tem doar de acul anesteziei, apoi nu mai simt nimic. Doar 2% au avut un episod traumatic recent, ce ar justifica aceasta teama de dentist, insa, in toate cazurile, aceasta s-a intamplat datorita unor manifestari acute ale infectiilor, ce nu au raspuns anesteziilor actuale. Va regasiti cumva? Atunci sunteti o persoana cat se poate de normala!
Este evidenta legatura intre episoadele de durere din copilarie si trauma perpetuata ce va determina sa amanati permanent vizita la stomatolog. Aceste episoade nu mai pot avea loc astazi, anesteziile actuale sunt ultraperformante.
Care este raspunsul cristalizat de catre noi din aceaste rezultate? Pentru ca e nevoie de claritate in ceea ce priveste solutiile prin care vom reusi sa aducem cat mai multi pacienti la stomatolog, inainte sa fie prea tarziu sau, si mai bine, inainte sa ii doara.
O consultatie costa putin, va ajuta sa va edificati punand intrebari, va ajuta sa creati o legatura cu medicul, sa va obisnuiti cu mediul specific cabinetului dentar actual, sa cunoasteti starea si stadiul afectiunilor dumneavoastra. Dar cel mai mult, toate acestea va vor ajuta sa va construiti increderea intr-un mecanism medical in care preventia e mai importanta decat tratamentul, iar tratamentul aplicat la timp, este mai ieftin si mai putin traumatic decat cel de urgenta sau de ultim moment.
Alegeti un detartraj !
Primul pas de facut pentru a continua sa construiti o relatie cu cabinetul stomatologic si medicii sai, este sa alegeti un pachet de igiena orala profesionala si masuri profilactice.
Acesta este menit sa va aduca beneficii imediate privind statusul dumneavoastra gingival si parodontal. Nu va va durea, si va va creste increderea in relatia cu cabinetul. Dupa aceasta veti urma cu usurinta recomandarile medicului curant, iar eventuala trauma se va diminua pana la disparitie.
La sfarsitul discutiilor din studiul nostru, 100% dintre subiecti au declarat ca NU ar mai face aceeasi greseala. Toti s-au inscris in planul de monitorizare dezvoltat de clinica, prin care ii anuntam prin SMS la 6 luni sa vina la control si igiena profesionala.
Comunicarea cu cabinetul stomatologic, iti alunga temerile, te educa, te face sa economisesti!