Prof. Giorgio Carusi

Licențiat în Medicină și Chirurgie la Universitatea din Bologna în 1975, ulterior specializării în Odontostomatologie la Pisa în 1980.

A participat la programe de educație continuă la Universitatea din Boston, Universitatea Columbia, Universitatea din Goteborg și Colegiul Regal de Stomatologie a Universității Aarhus din 1977 până în 1990.

Din 1986 până în 1989 a deținut rolul de „Corse Directot” al Gore-Tex (SUA) în Italia pentru predarea tehnicilor chirurgicale regenerative tisulare și osoase.
Din 1988 până în 1992 a colaborat cu „Coletica” din Lion (Franța) pentru cercetarea și aplicațiile clinice ale colagenilor reticulați în tehnicile regenerative.

Din 1996 este membru al IADR (International Association for Dental Research).

În 1998 a ocupat funcția de Director al Grupului de Cercetare al Universității din Siena pentru aplicarea clinică a Amelogeninei în Regenerarea Tisulară Ghidată.
Mai mult, din 1998 colaborează cu „Tissue Bank of Florida University” pentru aplicații experimentale în domeniul utilizării țesutului osos extras din produse cadaverice sau sintetice. 2008.

În anii 2004 și 2005 a susținut cursuri de predare a tehnicii Piezochirurgicale și a tehnicilor Sinus Lift în Dubai (Emiratele Arabe). Din 2006 a susținut cursuri de tehnici reconstructive în Chirurgie Orală în București (România).

În 2008 a început o colaborare profesională cu Prof. Frank Palm, directorul Departamentului de Chirurgie Maxilo-facială din Constanța (Germania). Cooperator științific și clinic SSCB (Banca de celule stem elvețiane) Lugano Swiss.
A publicat 26 de articole în reviste de specialitate naționale și străine. A participat ca speaker la 156 de congrese internaționale și naționale.

Membru în Academic Board of Dental Leaders și în bordul medical al Clinicii Dentalevo in departamentul de Parodontologie si Implantologie

Share:

Color Skin

Nav Mode